Sistemul de securitate socială:
Securitatea socială (ca sisteme fiscale) nu poate fi armonizată, deoarece țările sunt distincte din punct de vedere istoric, structural și politic. Diferențele sunt în ceea ce privește bazele, ratele și scutirile, sistemele de pensii și, în cazul în care există o contribuție maximă pe perioadă. În cele mai multe cazuri, sistemele sociale sunt favorabile pentru venituri mici. Pentru lucrătorii care sunt flexibili, este posibilă reducerea taxelor sociale prin angajare și detașare în străinătate, ceea ce este posibil datorită dreptului la liberă circulație.
Regulamentul UE 883/2004 și Regulamentul 987/2009 se referă la coordonarea sistemelor sociale între statele membre ale UE și cu țările asociate. De exemplu, Elveția a introdus regulile în 2012 cu „Wegleitung für die Versicherungspflicht” (WVP).
Principiile generale ale Regulamentului UE 883/2004 sunt:
Fiecare câștig al unei persoane fizice din Uniunea Europeană din muncă sau din activități independente este supus sistemului social. Toate taxele bazate pe venitul unei persoane fizice se colectează într-o singură țară. Această țară de competență calculează, în conformitate cu legislația sa națională, toate contribuțiile la venitul național și internațional ,de exemplu în cazul unui loc de muncă temporar străin.
Activitățile din alte țări trebuie declarate în țara de competență și eliberate în celelalte țări utilizând formularul A1.
Regulile pentru definirea țării de competență (art. 13):
- Ocuparea forței de muncă numai sau >25 % (timp și/sau bani) în țara de reședință – țara de reședință este țara de competență.
- Ocuparea forței de muncă într-o singură țară care nu este țara de reședință – țara de sediu social al angajatorului este țara de competență.
- Ocuparea forței de muncă în mai multe țări nu este o țară de reședință – țara de reședință este țara de competență.
- Ocuparea forței de muncă și activitățile independente – țara de competență este definită de normele bazate pe ocuparea forței de muncă.
- Activități independente în mai multe țări: țara de reședință, în cazul în care o mare parte se desfășoară acolo; în toate celelalte cazuri, țara din centrul activităților.
Este posibil să se conceapă circumstanțele astfel încât o țară cu reglementări favorabile să fie țara de competență:
- Detașarea lucrătorilor (a se vedea mai jos):
- Ocuparea forței de muncă și activitățile independente în diferite țări: pentru persoanele care desfășoară activități independente, aceasta este o posibilitate de a determina o țară de competență favorabilă: de exemplu, reglementările unor țări impun taxe sociale asupra veniturilor unui partener într-o societate în comandită simplă, iar taxele sociale nu au nicio limită în sensul creșterii. În cazul în care un partener, care este rezident într-un astfel de județ, se angajează (cel puțin cu fracțiune de normă) în afara acestei țări, țara de încadrare în muncă devine țară de competență. În cazul în care aceasta este, de exemplu, Malta, țara cu cele mai mici contribuții sociale din UE, există un plafon scăzut al taxelor sociale în general și există o eliberare a veniturilor din societatea în comandită simplă în anumite condiții.
- Reședința în altă țară: Dacă cineva este, de exemplu, rezident în Malta, are primul loc de muncă (25%) în Malta, atunci țara de competență este Malta, unde există un plafon scăzut și în care contribuțiile de asigurări sociale nu ar trebui plătite la al doilea loc de muncă, ci doar la primul. În cazul în care nu există un loc de muncă cu normă întreagă, dar există două locuri de muncă cu fracțiune de normă, contribuțiile de asigurări sociale ar trebui plătite la locul de muncă cu „salariul de bază” mai mare (excluzând orice fel de remunerații sau comisioane). Directiva UE privind timpul de lucru 2003/88/CE limitează munca săptămânală la 48 de ore, cu toate acestea, în Malta, o persoană poate lucra mai mult decât atât (peste mai multe locuri de muncă) dacă angajatorul principal este informat.
- Separarea țării de competență pentru taxele sociale și țara în care impozitul este plătit în conformitate cu tratatele privind dubla impozitare de exemplu,există posibilitatea de a combina un prim loc de muncă în Malta cu un al doilea loc de muncă într-o altă țară. Astfel, Malta devine țară de competență, iar dacă configurația este adecvată, taxele de angajare (sau de directori) din cealaltă țară se califică în conformitate cu reglementările malteze ca al doilea loc de muncă fără taxe sociale, iar aceste venituri pot fi supuse impozitului favorabil al celeilalte țări, în funcție de tratatul privind dubla impozitare.
- Sucursala: formarea unui parteneriat într-o țară cu legislație favorabilă și angajare în acest parteneriat, astfel încât țara să devină țară de competență. Parteneriatul deschide o sucursală într-o altă țară din UE, acolo persoana poate acționa ca partener, dar țara de ocupare a forței de muncă rămâne țara de competență.
Detașarea lucrătorilor:
- Detașarea (detașarea; sistemul și cooperarea statelor membre ale UE sunt reglementate în Directiva UE: 96/71/CE, numită adesea „Directiva privind lucrătorii detașați”): o persoană care este trimisă temporar într-un alt stat membru poate rămâne în sistemul social al țării de competență actuale și poate fi eliberată în statul membru străin în care este detașată persoana. O detașare poate fi aranjată timp de 2 ani și repetată după o scurtă perioadă de prezență.
- În 2014, a fost introdusă Directiva 2014/67/UE privind asigurarea respectării legislației, astfel încât toate statele membre să pună în aplicare normele Directivei UE 96/71/CE: pentru a asigura salariile minime locale și condițiile de muncă, pentru a evita eludarea normelor, pentru a consolida cooperarea și pentru a face schimb de informații. Controalele și sancțiunile proporționale ar fi trebuit puse în aplicare până în 2018 și, din cauza unei întârzieri, UE a emis un ultim avertisment pentru 24 de state membre în 2021, cu un preaviz de 2 luni.
- În unele cazuri, detașarea este un instrument pentru a beneficia de condițiile de muncă și de legislația muncii în țara inițială și pentru a evita părți ale legislației țării de destinație, mai ales dacă unele industrii sunt protejate de sindicatele din țara țintă. Angajatul are apoi un contract de muncă în statul de trimitere, este asigurat social acolo, numai impozitele sunt datorate în statul de destinație.
- Țările sursă evită să își piardă profitul excepțional din contribuțiile la asigurările sociale din cauza birocrației excesive. Cu toate acestea, acestea sunt sub presiune din partea unor țări țintă și trebuie să crească cerințele pentru emiterea unui formular A1 (de exemplu, mai mult de o lună de muncă fizică în țara de detașare, activități pentru angajatorii locali, companiile nu trebuie să detașeze mai mult de 90% din angajații lor).
- Elveția are un acord de adaptare a unei părți a sistemului de securitate socială al UE, cu toate acestea, acest acord conține așa-numitele „măsuri de însoțire” pentru a proteja salariile minime, pentru a asigura o transparență ridicată și pentru a permite guvernului să impună controale și sancțiuni.
(Actualizat Iulie 2021)